Acum.
Later edit: Parerea Susanei aici :) Eu una nu am ascultat decat vreo jumate de ora.
luni, 16 iunie 2008
vineri, 13 iunie 2008
Song of the day: Crystal Castles - Untrust us
Vroiam sa scriu de ei mai demult, dar mi-a iesit din cap. Sunt doi: Alice Glass si Ethan Kath si pe langa albumul de debut lansat in martie mai au si cateva remixuri bine primite de critici. Si tot e vineri seara, am facut egal cu Italia - putina energie nu ne strica :P
myspace
"Suntem în plin alexandrinism al erei media"
I-am luat un interviu lui Marcel Tolcea, profesor la Vest si director al Muzeului de Arta. Il postez pentru a-l putea mai apoi trimite tuturor liceenilor care ma intreaba daca sa dea la Jurna sau nu. Fa ce te taie capul draga, eu nu sunt persoana potrivita careia sa i te adresezi pentru a gasi solutie acestei dileme. Si da, il postez si pentru ca Tolcea e unul dintre cei mai simpatici (doi) profi de pe la noi.
Care consideraţi că ar fi momentan statutul jurnalistului în societate? Mai are el rolul de câine de pază?
Mai degrabă e teckelul de pază al societăţii, adică e un câine mic, drăguţ, de apartament, care are mai mult lătrături timide: miau, miau, miau.
De ce a decăzut în halul acesta de-a lungul timpului?
Pentru că e câinele de pază al patronilor, al mogulilor de presă, expresie celebră deja. Şi pentru că patronii deja prezintă interese mari în România. Toate trusturile sunt în mâinile unor persoane care în nici un caz nu se preocupă cu paza societăţii.
Sunteţi profesor la Vest, la Jurnalism, facultate comparată de mulţi cu o şcoală de balerini, datorită lejerităţii şi alunecării line printre materii, ca să zic aşa. Credeţi că în ziua de azi e musai pentru un viitor jurnalist să urmeze o astfel de facultate sau se poate şi fără?
Nu poţi să devii medic fără facultate, nu poţi să devii jurnalist fără pregătiri - fie că se numesc facultate, fie că se numesc cursuri intensive făcute la modul serios. Măcar mai afli ceva despre cum se procedează în materie de jurnalistică. O carte de jurnalism nu pregăteşte jurnalişti, ci absolvenţi care ar trebui să ştie să facă minimal nişte lucruri.
Deci această bază teoretică minimă nu s-ar putea obţine prin simpla parcurgere a unor carţi precum "Jurnalistul universal" sau a "Manualelor de jurnalism", care se regăsesc în bibliografia majorităţii cursurilor?
Nu, nu. Ţara cea mai pragmatică din lume e Statele Unite. Dacă acolo se face facultate de jurnalistică, înseamnă că trebuie, că e nevoie de aşa ceva. Ăsta e argumentul meu cel mai solid. La ei dacă nu e nevoie de ceva, nu e nevoie. Nu se complică.
Dintre studenţii cărora le predaţi momentan, cam câţi credeţi că au iscusinţa necesară pentru a deveni buni jurnalişti?
Nu e vorba de iscusinţă, e vorba de talent şi de capacitatea de a învăţa. Capacitatea de a învăţa şi de a pune în aplicare nişte lucruri sunt mai importante decât talentul. Ca de obicei, în nicio promoţie nu pot spune că există mai mult de zece persoane despre care pot să zic că da, domnule, ăştia vor ajunge să facă jurnalistică bine, corect, onest.
Şi celorlalţi ce le lipseşte?
În primul rând nu se iau ei în serios. Sunt mulţi care vin la facultate pur şi simplu ca să se numească studenţi. Cel puţin treizeci de persoane dintr-un an, de pildă, nu ştiu pe ce lume trăiesc.
Treizeci nu e puţin?
Ba da, e puţin. Am fost binedispus (râde).
Aveţi doi copii. I-aţi sfătui să urmeze calea presei?
Da. Băiatul meu se uită la emisiunile de dezbatere politică de la doisprezece ani, fără să îi ceară nimeni lucrul ăsta. Cred că i se trage din hip-hop chestia asta, că e un hip-hopist temeinic şi probabil vrea să înţeleagă de ce trebuie să îi înjure pe politicieni (râde). Şi ştie foarte bine, urmăreşte discursurile, mă întreabă, e un personaj care ar putea să facă presă. Plus că are uşurinţa exprimării.
Spuneaţi la un moment dat că publicaţia dumneavoastră preferată este "Cotidianul". Pe site-ul lor există o categorie, "Ştirea ta", unde tu, ca cititor, poţi să trimiţi ştiri şi îţi pot fi publicate. Credeţi că acest fenomen, citizen journalism, se va dezvolta la noi în viitorul apropiat?
Da. Fenomenul se numeşte accelerare sociologica şi înseamnă modificarea polilor - rolul jurnalistului nu mai e acelaşi, iar publicaţia nu o mai cumperi - te caută ea pe tine. Lucrurile care deveniseră clasice şi păreau de nemodificat acum se schimbă - prin acum înţeleg în ultimii douăzeci de ani. În Marea Britanie cel puţin o treime din presă este gratuită. Şi la televizor sunt mult mai multe imagini filmate cu telefonul mobil, care îl face pe om participant direct la eveniment. Dar atunci eşti jurnalist interjecţional - pentru 50 de secunde. În mod esenţial, jurnalistul parcă e mai mult un gatekeeper, un filtrator de informaţii.
Şi noile media? Vor avea ele destulă influenţă pentru a afecta publicaţiile tipărite?
Publicaţia tipărita va ramâne. Dar e bine că au apărut noile media pentru că se tăiau prea mulţi copaci, se folosea prea multă maculatură. E bine că pe internet se defulează tot felul de persoane care cred că sunt talentate. Acolo nu rămâne urmă (râde). Oricum, telefonul va fi din ce în ce mai mult un televizor şi netul e şi televizor şi presa scrisă pentru că site-urile ziarelor dau multă informaţie. Suntem în plin alexandrinism al erei media, adică toate sunt amestecate.
Dar informaţiile de pe internet sunt mult mai slab documentate.
Oamenii nu mai au răbdare să se documenteze sau să citească anchete mari. De pildă, impactul dezvăluirilor e minim in Romania pentru că justiţia nu îşi face treaba.
V-aţi deschis şi dumneavostră blog. Aveţi şi conturi pe Hi5 şi Netlog. Acestea facilitează relaţia cu studenţii?
Da. Pe mulţi i-am cunoscut prin blog, de exemplu. Sau pe Hi5. E o formă de autenticitate. La şcoală de multe ori sunt prefăcuţi, în sensul social al cuvântului. Pe bloguri au o altă atitudine - sunt mai liberi, mai ţicniţi, mai ... tineri parcă. E interesant. Hi5-ul nu e doar locul unde îşi arată bucile şi ţâţele diferite tâmpiţele. Sunt şi poze interesante. E un fel de ziar personal. La fel ca şi blogul.
Recent v-aţi sărbătorit ziua de naştere. Care ar fi cea mai mare realizare profesională de până acum?
În momentul în care am devenit profesor universitar am primit, ca să zic aşa, recunoaşterea unei cariere Pentru mine acest titlu înseamnă ceva foarte mare şi important, chit că nu îmi plac profesorii scobiţi şi sobri şi acri...
...care predomină la noi în universitate?
Da. Dar cred că e un titlu de mare nobilitate. Pentru mine, cel mai mare lucru ăsta a fost.
*alte interviuri cu el mai gasiti aici sau aici
Care consideraţi că ar fi momentan statutul jurnalistului în societate? Mai are el rolul de câine de pază?
Mai degrabă e teckelul de pază al societăţii, adică e un câine mic, drăguţ, de apartament, care are mai mult lătrături timide: miau, miau, miau.
De ce a decăzut în halul acesta de-a lungul timpului?
Pentru că e câinele de pază al patronilor, al mogulilor de presă, expresie celebră deja. Şi pentru că patronii deja prezintă interese mari în România. Toate trusturile sunt în mâinile unor persoane care în nici un caz nu se preocupă cu paza societăţii.
Sunteţi profesor la Vest, la Jurnalism, facultate comparată de mulţi cu o şcoală de balerini, datorită lejerităţii şi alunecării line printre materii, ca să zic aşa. Credeţi că în ziua de azi e musai pentru un viitor jurnalist să urmeze o astfel de facultate sau se poate şi fără?
Nu poţi să devii medic fără facultate, nu poţi să devii jurnalist fără pregătiri - fie că se numesc facultate, fie că se numesc cursuri intensive făcute la modul serios. Măcar mai afli ceva despre cum se procedează în materie de jurnalistică. O carte de jurnalism nu pregăteşte jurnalişti, ci absolvenţi care ar trebui să ştie să facă minimal nişte lucruri.
Deci această bază teoretică minimă nu s-ar putea obţine prin simpla parcurgere a unor carţi precum "Jurnalistul universal" sau a "Manualelor de jurnalism", care se regăsesc în bibliografia majorităţii cursurilor?
Nu, nu. Ţara cea mai pragmatică din lume e Statele Unite. Dacă acolo se face facultate de jurnalistică, înseamnă că trebuie, că e nevoie de aşa ceva. Ăsta e argumentul meu cel mai solid. La ei dacă nu e nevoie de ceva, nu e nevoie. Nu se complică.
Dintre studenţii cărora le predaţi momentan, cam câţi credeţi că au iscusinţa necesară pentru a deveni buni jurnalişti?
Nu e vorba de iscusinţă, e vorba de talent şi de capacitatea de a învăţa. Capacitatea de a învăţa şi de a pune în aplicare nişte lucruri sunt mai importante decât talentul. Ca de obicei, în nicio promoţie nu pot spune că există mai mult de zece persoane despre care pot să zic că da, domnule, ăştia vor ajunge să facă jurnalistică bine, corect, onest.
Şi celorlalţi ce le lipseşte?
În primul rând nu se iau ei în serios. Sunt mulţi care vin la facultate pur şi simplu ca să se numească studenţi. Cel puţin treizeci de persoane dintr-un an, de pildă, nu ştiu pe ce lume trăiesc.
Treizeci nu e puţin?
Ba da, e puţin. Am fost binedispus (râde).
Aveţi doi copii. I-aţi sfătui să urmeze calea presei?
Da. Băiatul meu se uită la emisiunile de dezbatere politică de la doisprezece ani, fără să îi ceară nimeni lucrul ăsta. Cred că i se trage din hip-hop chestia asta, că e un hip-hopist temeinic şi probabil vrea să înţeleagă de ce trebuie să îi înjure pe politicieni (râde). Şi ştie foarte bine, urmăreşte discursurile, mă întreabă, e un personaj care ar putea să facă presă. Plus că are uşurinţa exprimării.
Spuneaţi la un moment dat că publicaţia dumneavoastră preferată este "Cotidianul". Pe site-ul lor există o categorie, "Ştirea ta", unde tu, ca cititor, poţi să trimiţi ştiri şi îţi pot fi publicate. Credeţi că acest fenomen, citizen journalism, se va dezvolta la noi în viitorul apropiat?
Da. Fenomenul se numeşte accelerare sociologica şi înseamnă modificarea polilor - rolul jurnalistului nu mai e acelaşi, iar publicaţia nu o mai cumperi - te caută ea pe tine. Lucrurile care deveniseră clasice şi păreau de nemodificat acum se schimbă - prin acum înţeleg în ultimii douăzeci de ani. În Marea Britanie cel puţin o treime din presă este gratuită. Şi la televizor sunt mult mai multe imagini filmate cu telefonul mobil, care îl face pe om participant direct la eveniment. Dar atunci eşti jurnalist interjecţional - pentru 50 de secunde. În mod esenţial, jurnalistul parcă e mai mult un gatekeeper, un filtrator de informaţii.
Şi noile media? Vor avea ele destulă influenţă pentru a afecta publicaţiile tipărite?
Publicaţia tipărita va ramâne. Dar e bine că au apărut noile media pentru că se tăiau prea mulţi copaci, se folosea prea multă maculatură. E bine că pe internet se defulează tot felul de persoane care cred că sunt talentate. Acolo nu rămâne urmă (râde). Oricum, telefonul va fi din ce în ce mai mult un televizor şi netul e şi televizor şi presa scrisă pentru că site-urile ziarelor dau multă informaţie. Suntem în plin alexandrinism al erei media, adică toate sunt amestecate.
Dar informaţiile de pe internet sunt mult mai slab documentate.
Oamenii nu mai au răbdare să se documenteze sau să citească anchete mari. De pildă, impactul dezvăluirilor e minim in Romania pentru că justiţia nu îşi face treaba.
V-aţi deschis şi dumneavostră blog. Aveţi şi conturi pe Hi5 şi Netlog. Acestea facilitează relaţia cu studenţii?
Da. Pe mulţi i-am cunoscut prin blog, de exemplu. Sau pe Hi5. E o formă de autenticitate. La şcoală de multe ori sunt prefăcuţi, în sensul social al cuvântului. Pe bloguri au o altă atitudine - sunt mai liberi, mai ţicniţi, mai ... tineri parcă. E interesant. Hi5-ul nu e doar locul unde îşi arată bucile şi ţâţele diferite tâmpiţele. Sunt şi poze interesante. E un fel de ziar personal. La fel ca şi blogul.
Recent v-aţi sărbătorit ziua de naştere. Care ar fi cea mai mare realizare profesională de până acum?
În momentul în care am devenit profesor universitar am primit, ca să zic aşa, recunoaşterea unei cariere Pentru mine acest titlu înseamnă ceva foarte mare şi important, chit că nu îmi plac profesorii scobiţi şi sobri şi acri...
...care predomină la noi în universitate?
Da. Dar cred că e un titlu de mare nobilitate. Pentru mine, cel mai mare lucru ăsta a fost.
*alte interviuri cu el mai gasiti aici sau aici
miercuri, 11 iunie 2008
Absenta blogosferica
In timp ce astept sa mi se printeze un curs kilometric ce trebuie parcurs in vederea sustinerii examenului de maine, reactionez la postul Tomatei despre absenta oamenilor de pe bloguri. Dintr-o data au devenit toate mai seci, mai insipide, mai lipsite de continut. Hai sa luam ii luam de exemplu pe cei de la mine din blogroll. Clover are licenta, deci are si o scuza excelenta :P. Dan se pare ca si-a revenit, dar avut si el o perioada de lipsa de chef sau de inspiratie. Miclowan are si el licenta si ba scrie, ba nu. Nici Denisuca nu ne mai asalteaza parca asa de des si de acid. Red chicken niciodata de cand il citesc nu a postat cu regularitate asa ca in cazul lui nu am obiectii.
So, what seems to be the problem?
So, what seems to be the problem?
- e al naibii de caaaaald - eu una ma topesc intre cei 4 pereti ai garsonierei si daca nu as fi inchisa in casa (datorita culpabilizarii cauzate de lipsa invatatului) nu m-as obosi sa debitez aberatii pe aici. Caldura ne omoara neuronii.
- se desfasoara campionatul de fotbal, asa ca lumea are lucruri mai bune de facut decat sa stea in fata monitorului (adica sta in fata televizorului, de data asta)
- e perioada licentelor, examenelor, viitoarelor restante
- de asemenea, sa nu uitam ca pe vremea asta debuteaza si cele mai puternice cure de slabire, care te storc de chef si energie
- daca ar fi sa alegem intre iesitul la o terasa si scrisul pe blog, what will it be?
House M.D.
Sau cum s-a adaugat un nou serial in cutiuta mea speciala cu obsesii. Mi-a trebuit foarte mult timp pentru a ma mobiliza sa ma uit, dar cum tot sunt pe filmul cu seriale cu doctori, s-a potrivit ca o manusa. Plus ca nu mai prea ai ce sa vezi zilele astea in materie de tv shows, asa ca singura optiune e sa gasesti unul pe care il trecusesi cu vederea.
Spre deosebire de Scrubs si Grey's Anatomy, pe acesta ajungi sa il indragesti abia dupa cateva episoade. Vreo cinci la numar, in cazul meu. Desi e medical drama, m-a facut de nenumarate ori sa ma descompun de ras. Din cauza lui Hugh Laurie, care il joaca excelent pe Gregory House, un disturbed diagnostician, sarcastic si ironic, care nu da doi bani pe relatia cu pacientii, e dependent de Vicodin (ceva painkillers) si are probleme cu piciorul, de unde necesitatea de a folosi un baston. Este foarte priceput in ceea ce face si foloseste nenumarate metode neortodoxe de a convinge lumea ca are dreptate.
Pe Laurie poate il stiti din Street Kings care a aparut anul acesta. Alaturi de el mai sunt cativa demni de mentionat: Jesse Spencer (tipul din Uptown Girls) sau Robert Sean Leonard (care a mai jucat in Dead Poets Society :X). Anyway, la House nu te uiti pentru actori (cu exceptia lui Hugh - muhaha), ci te uiti pentru plot, pentru cazurile misterioase (cu ocazia asta poti deveni usor ipohondru) si pentru umorul negru al personajului. Eu am ajuns momentan pe la sezonul 3 si nu am observat degradari ale serialului cum au experimentat celelalte doua mentionate mai sus. Asa ca vizionare placuta :)
Song of the day: The Elected - Fireflies in a Still Mill
Baietii sunt in numar de 4, din Los Angeles, cu 2 albume la activ: "Me first" si "Sun sun sun". Piesa e de pe cel de-al doilea. In componenta trupei iti puteti recunoaste pe Blake Sennett si Jason Boesel, ce activeaza la Rilo Kiley. Cu ei ma delectez de cateva zile ;))
myspace
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
